Avantajul de a avea frati
Cuvinte cheie :
Numărul copiilor pe care îi avem sau îi vom avea îl stabilim, în general, după criterii practice: timp, bani, spaţiu de locuit. Nu ne gândim la impactul pe care-l are acest lucru asupra lor şi nici cum influenţ ează creşterea. Poziţia cronologică a copilului în familie, cum ar fi primul născut, mezin sau singur la părinţi, îi influenţează acestuia personalitatea.
PERSONALITATEA COPILULUI
SINGUR LA PĂRINŢI
> nu este obişnuit să facă echipă cu alţi copii;
> este obişnuit să primească, prin urmare nu-i place să intre în competiţie pentru a obţine ceva;
> doreşte să obţină atenţia celorlalţi cu orice preţ;
> este responsabil;
> dacă-şi propune să facă ceva, de obicei are succes;
> nu cere ajutor când are nevoie.
PRIMUL NĂSCUT
> e mai matur;
> are succes academic;
> nu-i plac situaţiile noi;
> e diplomat cu părinţii, cu profesorii;
> îl interesează şi cere părerea celorlalţi;
> este popular;
> obţine performanţe în ceea ce face şi se poate impune ca lider;
> e vulnerabil la stres;
> are multe coşmaruri, e mereu în căutare de soluţii, chiar şi în somn;
> în cazul femeilor, se remarcă în funcţii de conducere.
MEZINUL
> este empatic;
> este popular;
> talentat la scris, poate fi scriitor;
> este răsfăţat;
> este creativ;
> este prietenos, deschis şi vorbăreţ;
> îi plac activităţile care presupun interacţiune socială cum ar fi sporturile de echipă, profesiile în care trebuie să lucreze cu oameni.
faracuvinte.ro
Mai multe despre acest subiect:
- Mamicile cu implanturi mamare pot alapta
- Alimente permise pentru gravide
- Fertilizare in vitro: doar un singur embrion poate fi folosit
- 10 motive sa chemi pediatrul


